Conform datelor Inspectoratului General Pentru Situatii de Urgenta – IGSU, in Romania, in anul 2016, au avut loc 27.804 incendii, dintre care 6.803 s-au manifestat in locuinte. Numai in prima jumatate a anului 2017 au avut loc 16.538 de incendii inregistrate la nivel national, iar 3.840 au afectat locuinte.
Printre cauzele ce au dus la declansarea incendiilor in primele 6 luni ale anului 2017, cele mai frecvente au fost reprezentate de cosuri sau burlane de fum defecte sau necuratate (40% – in total 1.547 de incendii), urmate apoi de instalatii electrice defecte sau improvizate (19% – 740 de cazuri), dar si de mijloace de incalzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (12% – 443 de incendii).
Cum ne putem proteja locuinta de incendii?
Desigur, exista o serie de masuri de protectie precum folosirea corecta, conform instructiunilor, a instalatiilor de gaze, electrice, de apa, de incalzire etc., intretinerea corespunzatoare a acestora si executarea lucrarilor de intretinere si reparatii doar de catre personal autorizat pentru a elimina astfel orice neconcordanțe ce ar putea favoriza producerea incendiilor.
Trebuie evitata, de asemenea, folosirea aparatelor, cablurilor, prizelor sau intrerupatoarelor cu defectiuni sau improvizatii si supravegherea folosirii aparatelor electrice sub tensiune (fier de calcat, resou, radiator etc.). Limitarea si controlul accesului copiilor la sursele de foc, este de asemenea, esentiala.
Chiar si cu respectarea acestor masuri de siguranta, locuintele sunt expuse constant riscului de incendiu avand ca sursa respectiva locuinta sau cele invecinate. De aceea, incheierea unei asigurari facultative a locuintei este vitala pentru protejarea completa a locuintei si bunurilor continute.
Asigurarea potrivita pentru locuinta ta
Pentru o protectie completa a riscurilor, inclusiv a celui de incediu, alege asigurarea facultativa a locuintei potrivita nevoilor tale. Pentru a putea face cea mai buna alegere, Verasig Broker de Asigurare iti ofera cele mai bune oferte pentru acest tip de asigurare si consultanta de specialitate.
Asigurarea facultativa a locuintei acopera si riscurile de trasnet, explozie, caderi de aero corpuri, fenomene atmosferice, greve / revolte / tulburari civile, vandalism, avarii accidentale la instalatiile fixe (apa, canalizare) si urmarile acestora, inundatia provenita din refulare, furt pentru bunurile continute.
In plus, prin Verasig Assist, serviciul nostru specializat de daune, beneficiezi de asistenta in caz de dauna pentru recuperarea rapida a despagubirilor pentru toti asiguratorii din piata si in exclusivitate, realizam instrumentarea si lichidarea dosarelor de dauna in parteneriat cu Pavalascu Risk Consultants reprezentant al Crowford International in Romania.
Sursa date statistice: 1asig.ro